Din ziua în care am fost concepută, nouă luni am trăit într-un paradis marin.

Într-o zi marea în care am trăit s-a dezlănțuit. M-am trezit într-un tunel îngust și izgonită din paradis. Am trăit momente grele – trauma primară – cum o numesc psihologii.

M-a orbit o lumină puternică și am simțit un frig cumplit.  Plămânii mei s-au umplut brusc cu aer. Zgomotele insuportabile din jurul meu aproape m-au asurzit.  Cineva m-a pocnit și asta m-a făcut să plâng prima oară.  Mi-a fost acoperit corpul cu ceva greu, necunoscut și am simțit pe pielea mea durerea.

Oare de ce dintre toate mamiferele, omul se naște gol și neisprăvit? Frederic Leboyer avea dreptate când scria despre masacrul unui inocent.

Cineva m-a așezat în brațele mamei și așa m-am încălzit. După ce am primit primul meu zece din viață, o sumedenie de oameni s-au perindat pe lângă mine și m-a consultat fără să le pese că eu am făcut cunoștință cu sentimentul de foame, un sentiment cumplit. Viața mea a fost amenințată de acest sentiment de foame. Am fost din prima zi la mila oamenilor, a mamei. Am urlat de durere. Cineva m-a auzit. Am fost pusă-n brațele mamei care m-a încălzit și legănat. Mama mi-a pus în gură ceva plăcut. Așa am băut lapte prima oară și foama s-a oprit.

Dintr-o dată frigul, foamea, angoasa au dispărut mulțumită mamei mele. După o vreme m-am trezit udă și murdară.  Mama m-a curațat și mi-a înfășurat corpul în ceva nou dar la fel de greu ca prima dată. Mirosul meu n-a fost niciodată încercat atât de puternic ca după de părăsirea paradisului. Unele mirosuri mă deranjau, altele-mi plăceau. Îmi amintesc și azi mirosul mamei, al laptelui.

Luni bune am trăit zi de zi aceleași sentimente: foame, frig, sete, frică și de fiecare dată mama a repetat aceleași gesturi umplându-mi gura cu lapte, încălzindu-mă la pieptul ei, alintându-mă, cântându-mi, legănându-mă exact cum eram cândva legănată, în burta ei, de marea de lichid amniotic. Așa am ajuns să am o primă relație de încredere, de iubire necondiționată prin mama mea.

Adoram să mă las abandonată în brațele ei. Redescopeream fericirea absolută având-o pe ea, mama mea. Tot atunci simțul proprietății s-a născut involuntar. Mama mea. Cada mea. Laptele meu. Hainele mele. Jucăriile mele.

Ajunsesem să recunosc vocea mamei și să apreciez tonul ei blând și vesel. Mirosul meu a învățat să aprecieze aroma sânului, a laptelui, parfumul pielii mamei. Ochii mei au început să vadă și să se desfate.

În timp am descoperit o imagine necunoscută mie. Doi ochi mari, buze cărnoase, un năsuc haios, păr lung, urechi mici. Așa arăta mama mea.  Vocea acestei ființe, mirosul pielii ei, gustul laptelui, buzele ei, mâinile ei m-au făcut să redescopăr o parte din paradisul pierdut.

Au urmat zile când tot felul de oameni se holbau la mine și-mi vorbeau scălămbăindu-se. Așa am început să socializez purtând un dialog prin semne, scâncete, zâmbete. Dialogul meu cu mama era unul permanent. Cât de plăcut!

Când mișcam o mână mi se părea că totul se învârte-n jurul meu. Când ceva se învârtea în jurul meu, eu mă mișcam odată cu el … Sau așa credeam atunci. Nu știam că am limite. Nu puteam să fac distincția între mine și restul lumii și nu știam despre egoism.

Viața mea a depins mereu de mama. Fără ea eu nu puteam face nimic. Să nu faci nimic este uneori atât de plăcut, dar am înțeles rapid că eu faceam ceva. Aduceam bucurie celor din jur, cu precădere mamei. Am observat că dacă plâng, mama vine mereu lângă mine.

Am primit diverse chestii, unele mai mari ca mine. Se presupunea că eu trebuie să mă bucur și să mă joc cu ele. Cum nu aveam prea multe de făcut, pe unele le aruncam și cineva mi le aducea mereu înapoi. Nu știu dacă oamenii pot fi dresati, dar eu am reușit să dresez cu câțiva.

Uneori simțeam durere, alteori plăcere. Tot timpul mama era lângă mine. Zilnic apărea un nene care se îngrijea și el de mine, dar tot el imi fura uneori mama de lângă mine. Acestuia i-am spus tată mai tarziu. Uneori mă trezeam cu acesta lânga mine dar nu-mi plăcea la fel de mult deoarece el nu avea lapte, timp și uneori avea niște țepi. Totuși, bine că mă legăna, vorbea cu mine, mă făcea să râd când îl vedeam așa penibil cu mustață, sprâncene groase și perciuni.  Avea o voce mai groasă, dar era mai sensibil decât mine pentru că uneori vocea lui se sugruma de lacrimi de bucurie uitându-se la mine. Începusem să mă întreb dacă sunt urâtă, dar cu timpul aveam să aflu că eram cea mai frumoasă din lume pentru părinții mei. Tata mă iubea! Mi-am dat seama de asta atunci când mă spăla stângaci și îmi cânta falsând. Totuși mama rămânea preferata mea …deși îi iubeam pe amândoi.

Am început să pricep câte ceva, dar nu mă făceam înțeleasă mereu. Asta m-a făcut să încep să gânguresc, apoi să merg în 4 mâini … sau 4 picioare?  Cei ce se îngrijeau de mine s-au ridicat la înălțimea așteptărilor mele mărunte,  așa că m-am ridicat ușurel în picioare sprijinindu-mă de pătuț, asta ca să fiu și eu la nivelul lor, însă nu știu de ce eram încă pitică.

Am observat că limba mea nu era înțeleasă de părinții mei, nici eu nu o pricepeam pe a lor mereu, dar cu toate acestea, noi aveam zilnic un dialog intim. Cățiva ani eu am avut prioritate. După un timp am observat că  mama dipărea cu orele și degeaba plângeam după ea. Venea după un timp, dar nu mai dormea atât de des cu mine. Îl prefera uneori pe tata. Uite așa am început să mă frământ ce să fac să recuceresc paradisul pierdut.

M-am apucat să scriu pe pereți, să rup jucării, să ii ignor pe ai mei jucându-mă cu alți copii. Am devenit o mică tirană. Furia mea era un strigăt de neputință. Descopeream ca eu sunt parte din univers și nu cum mi-am imaginat inițial că eu sunt chiar universul.

Prima dragoste nu se uită niciodată. Prima mea dragoste? Mama! În fiecare celulă a mea persistă acele momente din viață. Este relația care m-a marcat pe viață. Paradisul primelor 9 luni nu l-am putut reedita, dar am acceptat noul paradis pământean descoperit prin mama mea. Ulterior am ajuns să iubesc oameni ce nu erau de un sânge cu mine și să retrăiesc momente apuse din pruncie când totul se învârtea-n jurul meu.

Crescând, am descoperit că relația dintre mine și mama mi-a condiționat iubirile întâlnite de-a lungul vieții. Felul în care m-au iubit părinții mei, felul în care s-au iubit părinții mei mi-a determinat felul în care m-am comportat ca îndrăgostită.

Tot ceea ce se petrece-n copilărie se spune că ne ipotechează viitoarele relații amoroase, sociale. Cred puternic în asta!

M-am născut din iubire, am crescut cu iubire, am primit și dăruit iubire, mă simt iubită, iubesc … Nu-i oare acesta un paradis pământean, unul diferit decât cel trăit nouă luni în burta mamei, dar tot un paradis? …

Este un dar de la Dumnezeu că m-am născut purtătoare de paradis, m-am născut femeie …

Dedic acest articol mamelor românce  ce știu să facă pentru copiii lor un fel de rai pe pământ.

© 2012, Gabriela Pacea. All rights reserved.